marți, 3 mai 2011

De citit urgent

http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2011/05/cine-este-mirem-existat-sau-nu-o.html Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel a fost ctitorită în 1215 de domnitorul Radu Vodă. În 2003 aici îşi duceau viaţa 12 călugări, conduşi de stareţul Vichentie Punguţă.

Într-o noapte din Săptămâna Luminată (săptămâna de după Sărbătoarea Paştelui), trupele Departamentului de Intervenţii Antiteroriste (DIA) iau cu asalt mănăstirea. Toţi călugării sunt îmbarcaţi în forţă, fără nici o explicaţie, în dubele parcate în faţa porţii. Destinaţia? Necunoscută. În ziua următoare este adus în mănăstire un grup de măicuţe, care susţin cu tărie că ele sunt acolo de la întemeierea mănăstirii. Acest lucru este infirmat chiar de prezentarea făcută pe Internet a mănăstirii Negru Vodă, în care se afirmă că aceasta este o mănăstire de călugări.

luni, 2 mai 2011

Produsele ecologice, de patru ori mai scumpe

http://sanatateverde.ilive.ro/recomandam/indexrecomandam.html Citez - În schimb, putem încerca să introducem în alimentaţia noastră hrană care nu a fost congelată, conservată, rafinată şi să evităm alimentele care au fost prelucrate industrial, cum ar fi zahărul rafinat, făina albă, uleiul rafinat sau conservele”. a mai adăugat Dana Simu.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

joi, 28 aprilie 2011

Parca se mai misca ceva

http://www.antena3.ro/romania/siguranta-angajatilor-ultima-preocupare-a-companiilor-din-romania-123855.html  http://www.antena3.ro/economic/companii/patru-milioane-de-euro-amenda-pentru-trei-firme-din-romania-care-au-fixat-preturile-ilegal-123886.html

vineri, 22 aprilie 2011

Televizoarele si becurile economice

http://www.realitatea.net/copiii-care-petrec-mult-timp-in-fata-televizorului-risca-sa-sufere-un-atac-de-cord_827433.html    http://www.realitatea.net/becurile-economice-degajeaza-chimicale-care-cauzeaza-cancer_827048.html

Despre mine

Fotografia mea
"Va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste se vor scula asupra lui,zicandu-i ca el este nebun,pentru ca nu este asemenea lor". Sf. Antonie si Atentie :)FERICIREA sta in Puterea de INTELEGERE ! - fara Disciplina CONSTIENTA nu exista FERICIRE